L’URTIMU FIGGHIU
Si ‘ntisiru tri corpa di scupetta
e ‘mmezzu a chiazza
si vitti càdiri un picciottu.
‘Nterra supra i sò libbra chini di sangu
parìa ‘n’acidduzzu sparatu dintra o pettu.
A vuci currìu di porta ‘nporta
“si nn’astutaru a n’autru
e cu cchistu sunnu setti” dicevanu
i cristiani ‘nsutta ‘nsutta.
Sula mmenzu a chiazza abbannunata
‘na vicchiaredda chiancìa dispirata.
Figghiu gridava figghiu
‘un ti nn’ jiri e tutti
nnò gran silenziu a stavanu a sintìri.
Ddoppu arrivaru machini e surdati
e a chiazza bluccaru
di tutti i quattru lati.
Muta rristò ddà puvuredda
mancu cchiù u cori sintia
nno so pettu mentri cchiù ddà
unu senza rispettu chi quasi
parìa Diu ‘mpirsuna vucciazzava
“livatila di ddà mannatila via
c’avemu a fari a fotografia !”
Chidda mischinedda ci pusò
lurtima carizza pò si staccò
senza cchiù tristizza
senza cchiù rancuri
avia lassatu l’arma intra o sò duluri
Tutti ci ficiru ala
l’omini cu cappeddu ‘mmanu.
Campani a marteddu battìanu luntanu.
“Vendetta trasversale. Tutto qua” !
dissi un ggiurnalista vinutu di fora
e sulu chistu scrissi
‘nto sò fogghiu senza muntuari
a matri e chiddu ch’era ‘nterra
l’urtimu fgghiu.
QUANNU VIDU
Quannu vidu l’aceddi
satariari nna la finestra
e li nuvuli nna lu celu fari pupi
quannu vidu lu suli
calari ‘mmenzu a lu mari
e tinciri di frauli li mè pinzeri
quannu vidu la luna janca
trasiri ‘mmenzu a li persiani
e sentu lu gaddu gridari all’arba
di spicciarisi ad addumari
lu so lampiuni
e lu ventu cantari ‘nna li sipàla
e lu marusu sgrasciari li spiaggi
cu lu so sali
allura m’addumannu
taliannu li stiddi c’ogni sira
nni cummogghianu
cu dda bedda trapunta
si veramenti miritamu
tuttu stu beni
si doppu senza mirudda
jnchemu tutti li gnuna di fumeriSOGNU D’AMURI
Certi siri di ‘nvernu chinu
quannu fora chiovi e cu scuru
si va’ curcanu i cristiani
mutu mutu mi ‘nfilu dintra o lettu
pi sentiri l’acqua
chi sbatti nne canali.
E mi pari ‘n’armunia di tammurini
chi scrusciunu p’aiutarimi lu sonnu
e iu ci provu picchì stasira
haju ‘na cosa tutta mia di sunnari.
Ma u ventu ca nun sapi
di sti stori penza sulu
a sbattiri i pirsiani mentri u focu
s’addummisci leggiu leggiu
sutta a cutra argintata du braceri.
Ma quannu s’alluntananu li trona
e u micciu da cannila arriva o chiovu
sulu allura duci duci
sentu scinniri lu sonnu
e iu biatu mi mettu a vulari pi fari
‘na ‘mpruvvisata e mè pinzeri.
C’è l’amuri miu segretu
‘nta ddu pratu ritagghiatu
‘mmenzu o celu e idda e ddà
chi m’aspetta bedda comu u suli
appujata o tilaru du me cori.
U PATTU
M’haju a vestiri di liuni
almenu un gghiornu pi fari un pattu
cu ‘na certa Signura
avanti ca mi pigghia lu scunfortu.
‘Ntantu quannu veni ddu jornu
vogghiu essiri dintra
anzi stari comu un braceri
misu ‘nto menzu e cu tutti
li mè figgi attornu.
E fora ....fora na jurnatazza tinta
picchì iriminni quannu u suli
inchi di virdi tutti li pampini
nun vogghiu. Mentri o lustru da lampa
e cu tutti chi mi cuntanu cosi
comu si fussi nenti è megghiu.
Doppu a finuta vogghiu sentiri
a manu di mè muccheri
ca cu quattru cucchiarati di cinniri
mi cummogghia comu ... si putissi
arripararimi du friddu.
Scinnunu lacrimi di sali
e si chiantanu ‘nterra comu pali di duluri
e iu dintra dda jaggia d’amuri
mi fazzu nicu nicu comu ‘n’acidduzzu
ca persi a strata e nun sapi cchiù unni jiri.
Ma a rrisata di la Morti
gela l’ossa e allura stennu l’ali
e c’un savutu m’arrampicu ‘nto Celu.
VIDDANU ANTICU
S’arricampanu stanchi
li mula da zzappari.
Ciaccanu cu li zzocculi silenziu
ammulatu di occhi di fimmini suli.
‘Nta la strata a pinninu
s’annacanu li viddani supra li seddi.
Ammucciati nna li tisteri
parunu mascari di tiatru anticu.
Portanu fasci di ligna sicca
e vertuli di cavuliceddi e cicoria.
Fora di li porti
u focu di li tannùra annegghia li mura
e lu ciavuru di la pasta
ca si spraja pi l’aria
arricogghi da li strati li picciutteddi.
Inchi già l’ossa
rispiranu puru li travi.
‘Nta l’agnuni di li funnachi
quasi sbummicati di la terra
letti di pagghia arraffazzati
aspettanu pi ddari consulu
a ddi poviri schini agghimmati.
A li voti ‘nta lu scuru
suspira strani fujunu da li ‘ncagghi
di li porti. Nun scampanu a li cani.
Vita ‘nfami è chidda di li viddani
e lu gaddu nun aspetta mancu
ca si fa gghiornu prima di cantari !
Le poesie di Peppino Bagnasco sono un toccasana
RispondiElimina